În consilierea psihologică, secretul reușitei terapeutice constă în relația care se stabilește între terapeut și client. Această relație terapeutică este fundamentală. Se bazează pe compatibilitatea dintre terapeut si client, stabilită încă din primele secunde ale întîlnirii acestora, și se construiește prin încrederea unuia față de celălalt.
În prima ședintă, terapeutul ar trebui să-și informeze clientul despre competențele și certificările sale profesionale, să ofere informații despre serviciile oferite și despre etapele procesului terapeutic, să clarifice aspectele legate de confidențialitate precum și despre procedurile administrative privind timpul și banii necesari pentru derularea firescă a întregului demers psihologic.
Constituie un abuz, din perspectiva eticii ( dacă sunt semnalate la Colegiul Psihologilor din România sunt aspru sancționate) acele practici care aduc beneficii terapeutului în defavoarea clientului.
Practici care implică sexul: contacte sau raporturi sexuale cu clientul, angajarea în activități erotice etc;
Practici ce privesc confidențialitatea: dezvăluirea altor persoane a informațiilor personale și experiențelor povestite de client în cadrul terapiei;
Practici legate de aspecte economice: împrumutul de bani de la client;
Practici ce vizează competența profesională: falsa prezentare a pregătirii profesionale, nerespectarea contractului cu clientul, utilizarea de droguri în cadrul terapiei, participarea la relația terapeutică sub influența alcoolului etc.
Interacțiunea dintre terapeut și client se poate modifica în timp datorită așteptărilor și a investirii de roluri conform nevoilor clientului , pe care acesta le proiectează în terapeut. Un terapeut echilibrat ar trebui sa discute și să clarifice, în cadrul consilierii, atunci când aceste lucruri apar ceea ce este și mai ales ceea ce nu este el în raport cu clientul. Este foarte grav atunci cînd în mod direct sau indirect, dar conștient, terapeutul acceptă ori încurajează clientul să-și facă o imagine deformată despre el și în felul acesta o imagine greșită și despre terapia psihologică.
Pe această temă, psihologul Ovidiu Alexandru Pop descrie câteva dintre capcanele pe care clientul le întinde psihoterapeutului (“Orientarea experiențială în psihoterapie”), și anume:
Terapeutul ”maestru” – este terapeutul care se lasă supraevaluat și supraestimat de către client. Clientul îl vede ca pe un salvator, îl admiră și îl venerează. Un astfel de terapeut riscă să transforme actul terapeutic în politică de imagine, oferind un model de nesinceritate pe care clientul îl va prelua sau îl va descoperi în cele din urmă.
Terapeutul „resursă”– reprezintă pentru client o resursă emoțională, dispozițională, comportamentală sau interpretativă. Clientul vine la terapie doar atunci când are nevoie, platește și terapeutul îî administrează “analgezicul” emoțional. Clientul este limitat astfel la resursele oferite de către terapeut în loc să fie ajutat să-și descopere propriile resurse existențiale.
Terapeutul „motocicletă cu ataș” – este terapeutul care ignoră rolul fundamental al efortului clientului în procesul terapeutic. Terapeutul face totul, clientul nimic. Clientul își interzice astfel experiența și efortul personal în procesul cunoașterii de sine și descoperirea resurselor și a modalităților de adaptare adecvată la situațiile de viață prezente.
Terapeutul „ ladă de gunoi „– terapeutul este redus la o supapă necesară, puțin valorizată, dar de care devii dependent ,,vin la tine ca să mă descarc, rabdă-mă, ești coșul meu de gunoi bine plătit”. În acest caz nu putem vorbi despre existența unui proces terapeutic, pentru client ar fi mai ieftin dacă s-ar rezuma la simple discuții cu prietenii la un pahar cu bere, pentru a se descărca. Terapeutul care se complace într-o astfel de relație pe lângă riscul de a se contamina psihologic, de fapt, îi interzice clientului său de a intra în contact profund cu sine însuși pentru a se debloca emoțional și astfel să reușească să își dezvolte mecanismele necesare pentru a trăi aici și acum în perfectă armonie cu sine însuși.
Terapeutul amant – deseori în terapie se întâmplă să se îndragăstească clienta (ul) de terapeut(a). De fapt este o îndragostire falsă, sentimentul apare pentru că ai gasit poate, pentru prima dată în viața ta, pe cineva care te ascultă activ, plenar, cu mintea, cu sufletul și în același timp empatizează puternic cu tine. Este un sentiment minunat, înălțător și dă senzația că ar fi vorba de iubire. Nimic mai fals. Persoana din fața ta, terapeutul este pregătit teoretic și practic pentru a face acest lucru ca să nu mai spun ca o și plătești pentru asta. Greșeala în actul terapeutic apare atunci când psihologul realizează că este investit cu rolul de amant (a) de către client(a) și acceptă tacit acest lucru, încurajându-l cu zâmbete, mesaje și atingeri mergând până la a iniția acte erotice și/sau sexuale.
Terapia psihologică este eficientă numai în condițiile unei dorințe minime de cooperare din partea clientului în direcția unor scopuri terapeutice fixate și acceptate mutual.
Un terapeut model este un terapeut sincer cu sine insuși, este o persoană care se autodezvăluie în procesul terapeutic, care își permite să își arate fața umană, cu imperfecțiuni și care este în continuă formare și în același timp propriul său client cu care lucrează în momentele cele mai inedite ale zilei. Un terapeut care știe să lucreze cu el va ști să lucreze și cu clienții săi. Efortul acesta, oricât de sinuos ar fi, rămâne treaptă de temelie și punct de reper în demersul terapeutic, dincolo de abilitățile și cunoștințele terapeutului, care vin doar să completeze și să consolideze această temelie.